Locul faptei

Locul faptei

Lista mea de bloguri

joi, 27 ianuarie 2011

Cineva, acolo sus, ne vorbeşte...

Circulă pe net şi cred că merită citită...


                                       „CĂTRE POPOR” 

enciclică a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei
Ierarhia Bisericii Greciei care s-a întrunit în şedinţă ordinară pe 5-8 octombrie 2010 simte nevoia să se adreseze creştinilor săi, poporului lui Dumnezeu, dar şi fiecărui om bine intenţionat, pentru a vorbi pe limba adevărului şi a dragostei.

Zilele pe care le trăim sunt grele şi critice. Trecem ca ţară printr-o criză economică cumplită care creează multora nesiguranţă şi teamă. Nu ştim ce ne aşteaptă în ziua de mâine. Ţara noastră se pare că nu mai este liberă, ci în fapt este administrată de creditorii noştri. Ştim că mulţi dintre voi aşteptaţi de la Biserica ce vă păstoreşte să vorbească şi să ia poziţie asupra evenimentelor la care suntem martori.

Este adevărat că ceea ce se întâmplă în patria noastră este inedit şi cutremurător. Criza duhovnicească, socială şi economică merge mână în mână cu răsturnarea întregii firi. Este vorba de încercarea dezrădăcinării şi distrugerii temeiurilor multor tradiţii care până acum erau considerate de la sine înţelese pentru viaţa din spaţiul nostru. Din punct de vedere social se operează o răsturnare a datelor şi a drepturilor, desigur cu un argument evident: măsurile acestea le cer creditorii noştri. Declarăm de aceea că suntem o ţară sub ocupaţie şi că executăm poruncile conducătorilor-debitorilor noştri. Întrebarea care se naşte este dacă solicitărilor lor privesc doar chestiunile economice şi de asigurări sau vizează şi fizionomia duhovnicească şi culturală a patriei noastre.
În faţa acestei situaţii orice om raţional se întreabă: de ce nu am luat mai devreme toate aceste măsuri drastice, care astăzi sunt caracterizate drept necesare. De ce nu am schimbat la timpul lor toate aceste patogenii ale societăţii şi ale economiei pe care azi le realizăm în un mod brutal? Persoanele de pe scena politică din ţara noastră sunt, de decenii, aceiaşi. Cum au socotit atunci costul politic, ştiind că conduc ţara la catastrofă, iar azi ei se simt în siguranţă, pentru că acţionează de pe poziţia celor care dau porunci? Au loc răsturnări radicale pentru care altădată se revolta întreaga Grecie, iar azi ele se impun aproape fără împotriviri.

Criza noastră economică, în cuvinte foarte simple, se datorează diferenţei dintre producţie şi consum. Între ritmul lent al producţiei pe care îl atingem şi nivelul ridicat de viaţă cu care ne-am învăţat să trăim. Când ceea ce se consumă este mult mai mare decât ceea ce se produce, atunci balanţa economică înclină spre partea cheltuielilor. Ţara noastră, pentru a face faţă, este nevoită să se împrumute cu speranţa că balanţa perturbată se va reechilibra. Atunci când însă nu se întâmplă acest lucru şi debitorii cer returnarea împrumuturilor plus dobândă, se ajunge la criză şi la faliment. Criza economică care chinuie şi domină ţara noastră nu este însă decât vârful iceberg-ului. Este urmarea şi rodul unei alte crize, a celei duhovniceşti. Disproporţia dintre producţie şi consum prezintă însă nu doar o dimensiune economică, ci în primul rând este un fapt duhovnicesc. Este indiciul crizei duhovniceşti, care priveşte atât conducerea ţării, cât şi poporul. O conducere care nu a putut să aibă o atitudine responsabilă faţă de popor, care nu a putut sau nu a vrut să vorbească pe limba adevărului, care a promovat modele eronate, care a cultivat relaţiile clientelare, numai şi numai pentru că a avut ca scop deţinerea puterii. O conducere care în practică se vădeşte că a subminat interesele reale ale ţării şi ale poporului.

Şi pe de altă parte, un popor, adică noi, care ne-am purtat iresponsabil. Ne-am lăsat pradă bunăstării, îmbogăţirii facile şi traiului bun, ne-am dedat câştigului uşor şi înşelăciunii. Nu ne-am pus problema adevărului lucrurilor. Revendicarea arbitrară a drepturilor de către bresle şi grupuri sociale, cu o desăvârşită nepăsare faţă de coeziunea socială, au contribuit în mare măsură la situaţia de astăzi.

Esenţa crizei duhovniceşti este absenţa sensului vieţii şi încarcerarea omului în prezentul rectiliniu, adică în instinctul lui egoist. Un prezent fără viitor, fără perspectivă. Un prezent condamnat la plictis şi monotonie. Viaţa a devenit un interval de timp între două date, a naşterii şi a îngropării, cu un interval necunoscut între ele.

Într-o asemenea perspectivă, deşertăciunea se ia la întrecere cu iraţionalul şi lupta o câştigă totdeauna tragicul. Când te adresezi tinerilor şi îi întrebi: „de ce iei droguri, fiule?” şi îţi răspund: „spuneţi-mi dumneavoastră de ce să nu iau? Nu sper nimic, nu aştept nimic, singura mea bucurie este atunci când înfig injecţia şi călătoresc (în alte lumi)”; sau atunci când atragi atenţia unui tânăr că luând droguri va muri, iar el îţi răspunde cu un zâmbet tragic: „nu înţelegeţi că eu iau droguri, ca să trăiesc”, atunci înţelegi cât de incredibil de adevărate şi de potrivite în tragismul lor sunt cuvintele de mai sus. În loc deci de sens al vieţii noi am urmărit bunăstarea, traiul bun, puterea economică. Când însă nu există altă perspectivă de viaţă în afară de consum, când puterea economică şi demonstrarea ei ostentativă devine singurul mod al recunoaşterii sociale, atunci diferenţierea de restul lumii este singurul drum de viaţă, pentru că altfel, dacă nu eşti imoral, eşti prost. Aşa au gândit şi au făptuit mulţi, aşa am ajuns la diferenţierea şi de putere, dar şi de poziţie în poporul nostru. Întrebarea – dilema lui Dostoievski „libertate sau fericire?” o trăim în tot tragicul ei. Am ales bunăstarea contrafăcută şi am pierdut
Libertatea  persoanei noastre, am pierdut Libertatea ţării noastre. Astăzi omul în mod justificat tremură mai degrabă „oare nu cumva i se vor micşora veniturile?”, dar nu se nelinişteşte pentru deficienţele educaţiei care îi privesc pe copiii săi şi nu se îngrijorează de înjosirea persoanei umane. Aceasta deci este esenţa adevăratei crize şi sursa crizei economice pe care atât de nemilos o exploatează actualii „negustori de popoare”.

În Sinodul Ierarhiei, noi, părinţii voştri duhovniceşti, ne-am făcut autocritica, am dorit să ne confruntăm cu responsabilităţile noastre şi să cercetăm care este partea noastră de vină în prezenta criză. Ştim că uneori v-am mâhnit, v-am smintit chiar. Nu am reacţionat direct şi la momentul potrivit faţă de atitudini care v-au rănit. Negustorii distrugerii relaţiei dintre popor şi Biserica sa care îl păstoreşte au exploatat îndeajuns şi în mod pragmatic scandalurile fabricate şi au încercat să destrame încrederea dumneavoastră în Biserică.

Dorim să vă spunem că Biserica are antidotul consumului ca mod de viaţă şi acesta este asceza. Şi dacă consumul este sfârşitul, pentru că este o viaţă fără sens, asceza este drumul, pentru că conduce la o viaţă cu sens. Asceza nu este privarea de plăcere, ci îmbogăţirea vieţii cu sens. Este antrenamentul sportivului care îl conduce la competiţie şi la medalie, iar această medalie este viaţa care biruieşte moartea, viaţa care se îmbogăţeşte cu dragoste. Asceza este drumul libertăţii, împotriva sclaviei inutilului care astăzi ne înjoseşte.

Ne nelinişteşte situaţia Educaţiei noastre, pentru că sistemul educaţional actual se raportează la elev nu ca la o persoană, ci ca la un calculator electronic şi singurul lucru pe care îl face este să îl „încarce” cu materie, neinteresându-se de întreaga sa personalitate şi de aceea copiii noştri cu îndreptăţire se împotrivesc. De aceea suntem neliniştiţi în privinţa proiectului Noului Liceu care se pregăteşte. Manualele şcolare se scriu, într-adevăr, cu răspunderea guvernului, dar conţinutul lor îl vizează şi pe ultimul cetăţean grec, care aşteaptă de la Biserica sa să îi facă cunoscut cu putere şi glasul său smerit.

Înţelegem că toate parohiile noastre trebuie să devină spaţii ospitaliere pentru tinerii noştri, aşa cum sunt deja destule dintre ele, în care mulţi tineri găsesc refugiu în căutarea lor după sens şi speranţă.

Ştim că cereţi de la noi, păstorii voştri, o Biserică eroică, cu vigoare, care să aibă cuvânt profetic, cuvânt pentru tânărul contemporan, nu o Biserică secularizată, ci una sfinţită şi sfinţitoare, o Biserică liberă şi care să păstorească cu putere. O Biserică care nu se teme să ia poziţie faţă de sistemul viclean al acestei lumi, indiferent dacă împotrivirea conduce la prigoană şi martiriu.

Biserica este singurul organism care poate să stea nemijlocit alături de om şi să îl sprijine. Biserică însă suntem cu toţii şi aceasta este puterea noastră şi puterea ei. La unitatea dintre păstori şi popor ţintesc negustorii de popoare şi încearcă să o submineze. Ei ştiu că dacă vor „pierde” păstorul, cu uşurinţă se vor risipi oile şi le vor supune. 
Istoria ne învaţă că acolo unde Dumnezeu a fost luptat, scopul final era omul şi înjosirea lui. Întruparea lui Dumnezeu este cea mai mare recunoaştere a persoanei umane. Biserica nu se opune guvernării, ci acelora care exploatând guvernarea şi ascunzându-se în spatele puterii lucrează să vă priveze de speranţă. Aduceţi-vă aminte că pentru mulţi specialişti în economie, prezenta criză este fabricată, este o criză care urmăreşte controlul mondial de către puteri care nu sunt iubitoare de oameni.

Biserica lui Hristos are cuvânt pentru actuala situaţie, pentru că nu a încetat să fie şi trup al lumii, parte a istoriei. Nu poate să îngăduie nici nu fel de nedreptate, dar este datoare să arate disponibilitate pentru mărturisire şi martiriu. Ştim că oamenii de lângă noi suferă de foame, se află în sărăcie, se sufocă economic, deznădejdea de multe ori stăpâneşte inima lor. Cunoaştem acest lucru, pentru că prima lor oprire în căutarea speranţei este Biserica din zona lor, parohia lor. Scopul şi lupta noastră este ca fiecare parohie să devină centrul de unde activitatea pastorală a bisericii locale să îmbrăţişeze întreaga societate locală respectivă.

Decizia noastră este să creăm un observator al problemelor sociale cu scopul de a urmări îndeaproape şi de a preîntâmpina metodic problemele pe care le creează prezenta criză. Scopul nostru este să dezvoltăm lucrarea de asistenţă socială a fiecărei parohii, în aşa fel încât să nu mai existe nici măcar un om care să nu aibă o farfurie de mâncare. Cunoaşteţi şi dumneavoastră că în această privinţă Biserica realizează o lucrare uriaşă. Cunoaşteţi acest lucru, pentru că mulţi dintre dumneavoastră sprijiniţi voluntar acest efort al parohiei voastre şi îl susţineţi economic. Vă chemăm să staţi aproape fiecare de parohia voastră, ca să ne confruntăm împreună cu aceste momente grele.

Poporul nostru a trecut şi altă dată prin sărăcie şi foame, dar a îndurat şi a biruit, pentru că atunci avea perspective. Noi toţi putem să ajutăm pe unul şi unul pe mulţi. 
Dumnezeu nu ne-a dat duh de frică, ci de putere şi de dragoste. Cu acest duh, adunaţi în jurul marii noastre familii, Biserica, scoţând la iveală greşelile noastre, căutând sensul vieţii în dragoste, vom ieşi din acest ceas greu.

Ierarhia Bisericii Greciei

marți, 3 august 2010

Îl (re)cunoaşte cineva? Hai, că dau o bere!

Ieri, la o bere citită în biblioteca de cartier, alături de un fost matelot, pensionar, am aflat următoarea întâmplare:
Omul, cititor pasionat, mi-a povestit că a navigat sub comanda unui căpitan, cam şui, care avea un obicei cam ciudat: se plimba pe puntea vasului cu o pungă de hârtie în mână, scuturând-o neîncetat.
Azi aşa, mâine aşa...
Într-o noapte, fiind el de cart, vine căpitanul să-l verifice, cum avea obiceiul.
Tot cu punga, tot agitând-o.
Cu stânga, scoate din buzunar o sticlă de Teacher's şi două păhărele.
Îi ordonă matelotului să deşurubeze dopul, să toarne în pahare şi să bea o duşcă cu el.
Omul se execută, că n-avea încotro.
O duşcă, atât!
Căpitanul goleşte pahar după pahar, până termină sticla, ceea ce era normal, dar din scuturatul pungii nu se opreşte o clipă, ceea ce era puţin cam anormal.
Matelotul, văzând starea euforică a şefului, prinde curaj şi îndrăzneşte să-l întrebe ce are acolo, în punga aia.
- Doi soareci, matroz!
- Aha! Şi de o scuturaţi aşa, tot timpul, tot timpul?
- Păi, dacă mă opresc, ăştia rod punga şi scapă!
După care n-am mai scos nimic de la el, de la fostul matelot, pentru că a ţinut-o tot într-o înjurătură...
Prea lungă s-o pot reproduce aici.
Eu l-am înţeles, începuse să calculeze câte beri ar fi putut el să bea dacă rămânea TVA-ul la 19%!
Nenorocirea a fost că omul n-a apucat să-mi spună numele căpitanului...
Nici dacă soarecii erau unul român şi unul maghiar, sau unul pacient şi altul doctor, sau unul elev şi altul profesor...
Mă rog, n-a apucat, n-a apucat!
Dar, de atunci, eu mă tooooot gândesc la el...
La căpitanul ăla...
Îmi sună cumva cunoscut...
Ring a bell, ca să zic aşa.
Oare n-o mai fi cineva, prin toată blogosfera, care să fi navigat sub comanda lui?
A căpitanului şui?!
Că tare aş vrea să aflu ceva: cum mă-sa îl chema?!
Mă gândesc la o povestire... "Of mice and man"?!
Că "Of mice and men" s-a scris...
Who the fuck is him?!
The fuckin' bastard?!

marți, 27 iulie 2010

Ieşirea din criză.

Mi s-a emailat chestia asta, pe care o postez fără comentarii.
Sunt atât de şucărit că nici chef să-i pun diacritice nu mai am.
What a fuck!
Propunem Guvernului urmatoarele masuri pentru iesirea din criza:
1.  Reangajarea obligatorie a pensionarilor pentru a putea finaliza marile realizari incepute in Epoca de Aur: Canalul Dunare – Marea Neagra , Dunare – Bucuresti, constructia unei noi Case a Poporului, etc.
2.  Impozitarea consumului de hartie igienica in functie de straturi deoarece in asa vremuri cacacioase nu se poate trece cu vederea un asemenea potential . Cei care nu maninca nimic si in consecinta nu “produc” vor plati un impozit forfetar.
3.   Taxa pe aer la un nivel de 0,04 euro/mc consumat. Numarul de mc consumati va fi stabilit de catre specialistii Guvernului impreuna cu Medici de familie, in functie de capacitatea pulmonara a fiecarei persoane. Asmatici au reducere de la 25% pina la 100% in cazul cind se opresc din respirat mai mult de 15 minute.
4.  Impozitarea pe kilogram. Orice roman peste 35 de kg este un  “gras nesimtit ‘’ pe principiul lui Basescu “ slabutul il duce in spate pe cel gras “
5.  Taxa pe flatuatie ca prea s-au obisnuit romanii sa-si dea aere. Se vor monta detectoare la fundul fiecarui contribuabil care vor inregistra numarul basinilor, intensitatea sunetului, intensitatea mirosului. Taxa va adauga 19% la factura de gaz si va fi obligatorie ca taxa “radio – Tv” de pe factura de curent.
6.   Taxa pe a doua limba vorbita. Daca au bani si timp sa invete o alta limba in afara de romana sa le fie rusine si sa plateasca pentru asta pentru ca sigur o fac intentionat ca sa poata pleca din tara . Taxa va fi de 50 % din valoarea totala a alocatie care a primit-o persoana respectiva pina la virsta de 18 ani de la stat. Sint scutiti de taxa ungurii din Harghita , Covasna si Mures deoarece ei oricum nu stiu decit ungureste deci nu se pune problema ca ar sti mai mult de o limba.
7.  Orice barbat care are mai mult de 124899 de fire de par va plati o taxa pe fir de par echivalent a 10 euro / 1000 fire de par . Peste 20000 de fire in plus se va considera ca ai un alt cap si se va impozita dublu. Cei cu chelie proeminenta si /sau  cu suvita peste chelie sint scutiti.
8.  Persoanele care isi rod unghiile vor achita TVA care va fi calculat la 100 de grame de unghii la un pret care va fi stabilit de catre guvern deoarece consuma un aliment si e normal sa plateasca.
9.  Persoanele cu dizabilitati care umbla in carucioare pe strazi (scaune electrice conform D-soarei Elena Basescu) vor achita taxa de drum ca orice autovehicul. Cei care nu au carucioare electrice, ci din acelea impinse de o persoana (insotitor cu retributia micsorata cu 15%) vor plati “taxa de atelaj impins/tras de animal de povara” (bou/vaca in cazul nostru) . Daca vor fi prinsi cu taxa neplatita li se va confisca caruciorul si vor fi trimisi acasa pe jos.
10. Taxa de caldura pentru vara deoarece orice cetatean care tine geamul deschis primeste gratuit incalzire prin bunavointa Sfintului Guvern si nu este normal. Astfel pentru fiecare geam deschis vara , la caldura peste 18 grade se va plati o “taxa de geam deschis” in valoare de 12 euro/geam. La mai mult de 3 geamuri deschise se va considera a doua casa si se va impozita dublu. Pentru geamurile inchise se va acorda o reducere de 50% dar numai pina la 24 de grade.
11.  Sugarii si bebelusi care folosesc pampers (nesimtitii!!!) vor plati o taxa de poluare in functie de gradul de periculozitate care il prezinta fiecare din reziduurile acumulate in scutec. Pentru stabilirea gradului de periculozitate in care se incadreaza fiecare bebelus se vor trimite obligatoriu pina la 1 iunie 2010 pentru fiecare copil intre 0 si 2 ani mostre din “produsul” rezultat si acumulat in pampersi la sediul Guvernului pentru a fi analizate. Ulterior fiecare parinte va primi acasa o declaratie de impozitare pe care o va achita in 24 de ore la cea mai apropiata agentie CEC.
Un mic comentariu tot fac, totuşi.
Tot ăla: Fuck the fucking bastard! NOW!

joi, 22 iulie 2010

Fiecare cu ai lui... Concluzia e din titlu: LFB!

Am primit, acum vreo două luni, acest email de la un bun, foarte bun prieten din Timişoara, Ştefan... 
Am fost şocat, cum era de aşteptat.
Am ezitat îndelung dacă e bine sau nu să postez asemenea imagini înfricoşătoare...
Până la urmă, am decis că lumea întreagă trebuie să afle!
Cu tot riscul pentru cardiaci...
Aşadar, îi previn pe cei mai slabi de înger să nu continue...
Minorii, în nici un caz!
Pe neveste nu am cum să le împiedic, deşi mi-e foarte teamă că vor interpreta complet eronat ceea ce văd, în sensul că: "Vezi, măi, că se poate?!!
În fine, zarurile sunt azvârlite...
Zornăiesc...
Asta e! Incredibil, dar adevărat...
Este un abuz dintre cele mai grave !  
E intr-adevăr trist . 



Îţi trimit mesajul  pentru că ştiu că nu rămâi nepăsător faţă de asemenea fapte oribile.

Cruzime pură.
Îţi frâng inima aceste imagini .  
Daca crezi că ai văzut tot ce e mai crud, ceea ce se întâmplă în Arabia Saudită dovedeşte că greşeşti.
Cruzimea lor nu are limite .  
Unele aveau  18, 15 ... 12 ani , altele, nici atât!

 


























Concluzia?

Nu e a mea, e a lui:

 THE   BASTARDS !

A mea, se ştie:


Let's fuck the bastards, where ever they are!

NOW & EVER!

vineri, 9 iulie 2010

PATA GALBENĂ ŞI PATA TRICOLORĂ. IMPRESII DIN LE TOUR, DIN THE GULF ŞI DE ACASĂ.



Fabio Casartelli, medaliat olimpic cu aur, a murit pe coborârea Col de Portet d'Aspet, din Pirinei, în etapa a 15-a din Le Tour, pe 18 iulie 1995.












Cu craniul zdrobit de o zidul protector (!) de beton aflat pe marginea prăpăstiei, a fost luat în 10 secunde de elicopter şi transportat la spitalul local, dar nimeni şi nimic nu l-a mai putut întoarce din drum.










Fabio s-a grăbit să pedaleze, lăsându-şi echipa, Motorola, fără aureola olimpică şi părăsind Le Tour de France înainte să-l câştige…


A plecat… 


A plecat hotărât să-i ia revanşa în Le Tour de Paradis, cu noua sa echipă, Golden Angelicum on Wheels.


Avea 25 de ani.


A doua zi, plutonul a parcurs etapa umăr la umăr, în ritm de procesiune funebră.


În apropierea sosirii, echipa Motorola a rămas singură în faţă, ca un singur ciclist, şi a trecut linia de finiş cu aceeaşi roată.


Telespectatorii din întreaga lume au izbucnit în lacrimi, mapamondul nu mai avea frontiere, avea doar o ţară: Italia!


Şi eu mi-am câştigat cetăţenia italiană în ziua aceea…


A treia zi, pe 21 iulie 1995, câştigătorul etapei dintre Montpon-Monesterol şi Limoges a fost coechipierul său, americanul Lance Armstrong.


În momentul trecerii liniei de sosire, el nu şi-a îndreptat mâinile spre emblema sponsorului de pe tricou, nu şi-a desfăcut braţele ca să primească laurii imaginari cuveniţi învingătorului, nu s-a bătut cu pumnii în piept.


Nu. 


A înălţat braţele şi şi-a îndreptat arătătorul spre ceruri. Amândouă, de fapt...


Astfel l-am putut vedea cu toţii, pentru ultima oară, pe Fabio Casartelli…


Se apropia de finiş, în ultima sa căţărare.










Chiar şi viitorul învingător al turului din acel an, spaniolul Miguel  Indurain, de cinci tricou galben la Paris, ori a trebuit să se recunoască învins!


Pe locul tragediei, Société du Tour de France şi echipa Motorola au amplasat un monument, poziţionat de aşa manieră încât lumina Soarelui să scoată în evidenţă trei date: ziua naşterii, ziua morţii şi ziua în care Fabio a câştigat medalia olimpică de aur.












Bicicleta îi este expusă în capela Madonna del Ghisallo,  lângă oraşul său natal, Como.


R.I.P. Fabio…


Dumnezeu să-i dea odihna veşnică şi lumina cea fără de sfârşit să-i strălucească lui.


Odihnească-se în pace!


Dar nu moartea unui ciclist este subiectul…


Solidaritatea este.


Anul acesta, în etapa a 3-a din Le Tour, Bruxelles-Spa, a avut loc un eveniment absolut senzaţional.


O grevă spontană de protest!


După două zile de căzături, de accidentări şi de abandonuri, cauza fiind ba un setter scăpat din lesă, ba o porţiune umedă şi alunecoasă de şosea, ba dezechilibrarea lui Cavendish peste rivalul Freire, din acul ăla de păr, ba prăbuşirea plutonului într-un mêlée nemaiîntâlnit, cu 300 m. înainte de final, la un moment dat cicliştilor li s-a pus pata! 


Nu cea de petrol, cea pe care s-au prăbuşit grămadă.


Nu. Pata galbenă.


Cel mai afectat dintre rutieri, elveţianul Fabian Cancellara, nu şi-a putut apăra tricoul galben pentru că luxemburghezul Andy Schleck, coechipierul său, candidat la podium, a căzut şi a trebuit să-l aştepte. 


În paranteză fie spus, fratele său, Franck Schleck, căzut şi el, a fost nevoit să abandoneze.


Ca urmare, liderul clasamentului general, Fabian Cancellara, a iniţiat o mişcare de protest la care au aderat instantaneu toţi prietenii lui de pe Facebook… asta, toţi adversarii din pluton!


Şi anume, după ce Sylvain Chavannel a trecut en fanfare linia de sosire, toţi cicliştii au intrat într-o grevă spontană de protest!


Şi, urmând gesturile de dirijor ale liderului în galben, plutonul a trecut uşor, uşor linia de finiş, într-un gest de sfidare fără precedent în istorie!












Tot plutonul: 192 de ciclişti, fără Sylvain Chavannel, între care americanul Lance Armstrong, de 7 ori câştigător, spaniolul Alberto Contador, câştigătorul de anul trecut, dar, mai ales, sprinterii, cei pentru care punctele din finiş erau vitale în tentativa lor de-a purta la tricoul verde la Paris. 


Le Tour de France!


Cea mai mare competiţie ciclistă a lumii, un campionat mondial cu mult mai mulţi spectatori… dar nu aşa, cu mult… cu  muuuult mai mulţi spectatori decât cel de fotbal!


În care fiecare final de etapă rupe toate ratingurile TV din lume.


În care sprintul final este aşteptat de peste 70%  din locuitorii localităţii în care se întâmplă, devenind instantaneu o legendă locală şi asigurându-i învingătorului un loc în parthenonul eroilor nemuritori.


În care interesul pentru show-ul mediatic a înăbuşit până şi scandalurile de dopaj, ca să nu zic că le tolerează tocmai pentru că fac parte din el. 
Din marele show „Le Tour”, marcă înregistrată.


De nepreţuit.


Şi totuşi… 


Sfidându-şi sponsorii şi şocându-i pe organizatori, rutierii au omorât cu bună ştiinţă spectacolul… 
Pentru o pată!


O pată neagră, de petrol, a fost picătura care a declanşat pata galbenă de pe creierii cicliştilor.


23 de echipe din 10 ţări, 192 de indivizi de pe tot mapamondul civilizaţiei velocipede, între care, în treacăt fie spus, există un moldovean dar nici un român, au acţionat solidar, spontan, prea puţin păsându-le de consecinţe!


Totul, pentru o pată de petrol pe asfalt.


Cum ziceam, între participanţii la turul Franţei nu se întâmplă să fie nici un român.


Nu se întâmplă e un fel de-a spune.


Nu a fost nici unul invitat, şi nu de azi, de ieri.


Din perioada interbelică!


Oare de ce?


Nu cumva şi faptul că poporul acesta trebuie să fie complet acoperit de o maree neagră, mai ceva decât cea provocată de Shell în Golful Mexicului, pentru a iniţia un protest colectiv, spontan, hotărât şi dus până la capăt, a contat în mintea lui Christian PRUDHOMME, atunci când şi-a făcut lista de invitaţi?! 










Ba da, cred că da!


Aşa că nu ne mai rămâne decât să sperăm într-o catastrofă totală!


Nu pentru ca să ne invite cineva în Franţa!


Ca să intrăm în starea de spirit a veşnicului Le Tour de France!


Care tocmai de aia e aşa de veşnic!


Fraţilor! 


Trezirea!


Încendiul s-a declanşat!  


E cazul să nu mai fim aşa de contemplativi…










Că nu mai e mult până ne inundă pe toţi!


Nimeni nu scapă de asta!










Gândiţi-vă că nouă nu are cine să ne stingă incendiul.













Cel mult, ne putem aştepta la asta:





Nimeni nu vine să ne cureţe de pete!












De fapt, aici am vrut să ajung.


La pete.


Am şi eu o întrebare.


Simplă: Când dracului ni se pune şi nouă pata aia odată?!


Nu aia galbenă, aia tricoloră?!










Sau poate asta?!











Când ne hotărâm şi noi să facem curat?!












Pentru numele lui Dumnezeu! 











C’mon! 
You, people








Let's fuck the bastard!
NOW!




marți, 6 iulie 2010

Nebunia cuprinde România! Din doi, unul e nebun. Eu sau Berceanu?!

A-nebunit Berceanu?!
Sau eu?!
Individul a trimis o circulară, adresată tuturor instituțiilor din subordinea Ministerului Transporturilor, prin care le spune cam aşa:
"Întrucât ţara trece prin momente foarte grele şi populaţia suferă îngrozitor din cauza inundaţiilor catastrofale care au distrus poduri, drumuri şi viaducte, prin prezenta vă rugăm să vă gândiţi cam cât la sută din salariu aţi putea dona pentru refacerea infrastructurii din zonele afectate de calamităţi.
Vă rugăm să răspundeţi în scris, în termen de 24 de ore"
Jur!
Nu e banc!
E Berceanu!!!
Spune-i şi voi, cine e nebunul?!
El sau eu?!
Ai?!
P.S: Aştept o fotocopie, ca să fiu credibil.
     Ştiu că nu sunt...
     Adevărul rareori este!