Alimănescu şi Mafiocraţia

Am primit, din partea lui Robert Horvath, o parte dintr-un email mai lung, despre celebrul comisar Alimănescu.
Îl aveam deja, versiunea completă.
Circulă de câteva zile.
Cu poze, cu tot.
Inclusiv finalul, cu lichidarea lui Alimănescu de către ruşi, pentru că i-a executat pe ofiţerii sovietici care dăduseră o spargere (bijuterii) la Sinaia.
Palpitantă filă de istorie bucureşteană, şi nu numai, ecranizată, parţial şi partinic, de Titus Popovici şi de Sergiu Nicolaescu în suita de filme începută prin "Cu mâinile curate".
Mă gândeam să-l postez, încă mă gândesc.
Ceea ce mă face să ezit este convingerea mea că  nu de justiţiari care să omoare, în competiţie directă cu bandiţii, avem nevoie acum, ci de o Justiţie adevărată.
Nu de Zorro, nu de Iancu Jianu, nu de Judex, nu de Batman.
Nu de Eliott Ness.
Nu de Alimănescu.
Nu.
Avem nevoie de judecători. De procurori. De poliţişti. Adevăraţi!
Care să nu împartă favoruri comandate, în contra-partidă cu beneficiile prin care sunt răsplătiţi.
Nu.
Să împartă dreptate. Să aplice Legea!
Avem nevoie de curtea cu juri, de judecătorul de instrucţie, de magistraţi. Punct.
Avem nevoie de Justiţie independentă.
Adevărată.
Nu de vorbe goale.
Avem nevoie de a treia putere în stat!
Nu de a treia mână a Puterii din Stat!
Un lider de sindicat a declarat astăzi că intervalul de timp scurs între depunerea unui dosar, prin care se încerca blocarea participării unor bugetari la greva generală, şi emitarea citaţiei către respectivii, a fost fix 20 de minute!
La o judecătorie din România!
Unde procesele durează ani în şir.
Nu mai spun că în dosar erau menţionate informaţii care fuseseră schimbate, exclusiv telefonic, între el, liderul, şi membri din sindicat, cu o zi înainte!
Ceva legat de vânzarea unor participaţii la un capital, dar nu asta e important.
Importantă este făcătura!
În cel mai pur stil mafiot.
Nu se deosebeşte cu nimic de o împuşcătură în ceafă. Rezultatul e acelaşi.
E doar o chestie de timp până să se ajungă acolo.
Ştim ce mânărie incredibilă s-a executat, din ordin, la Cluj, cu primarul din Baia Mare, Cristian Anghel.
Ştim cum s-au asmuţit bugetarii, angajaţi în instituţii ale Ministerului Public, asupra unor indivizi intraţi în conflict nu atât cu legea, cât, mai ales, cu preşedintele ţării.
Lista e lungă, arhicunoscută, n-o mai reiau.
Nici a instituţiilor, nici a indivizilor.
Am asistat la beţii în direct, urmate de arestări în direct, apoi de eliberări în direct.
La năşii în direct, la încuscriri în direct, la îmbârligări în direct.
De condamnări în direct încă n-am avut parte.
Poate de excuţii în direct!
Toate comandate telefonic. Vorba volant...
Oare?!
Când o să ni se prezinte trascriptul convorbirilor dintre şeful statului şi acoliţii săi, aflaţi în poziţii cheie, atât în fruntea celor mai importante instituţii ale statului, cât şi în fruntea reţelelor interlope, o să fie un şoc inimaginabil.
Pentru că o să ni se dezvăluie, în întregime, imaginea apocaliptică a ceea ce, deocamdată, nu putem decât bănui.
Prin deducţie, prin reconstituirea întregului plecând de la un detaliu (metoda Couvier), prin punerea laolaltă a micilor piese din puzzle-ul împrăştiat prin presă, prin net, prin bârfe...
Prin bunul simţ, până la urmă.
Dar, până atunci, continuăm să trăim într-o caricatură a Democraţiei, o tentativă de Mafiocraţie în care Preşedinţia, Guvernul şi Justiţia nu sunt puteri distincte, ci instrumente de tortură îndreptate contra cetăţeanului.
De o singură persoană: il cappo di tutti cappi.
Cu un singur scop: jaful!
Jefuirea banului public deopotrivă cu jefuirea banului privat, mai precis translatarea sumelor aflate în anumite conturi, publice sau private, în altele, de partid sau private.
Pentru conţinutul acestora din urmă urmând, evident, o încăierare feroce.
Între membrii familigliei.
Încăierare în care sunt folosite, normal, tot instrumentele de tortură ale aparatului de Partid şi de Stat.
Cine mişcă în front, e ca şi mort.
Nu împuşcat.
Întemniţat, fără prea multe fasoane.
Ca orice bandă de gangsteri care se respectă, şi bandiţii ăştia, cu gulere albe şi manşete violet, recurg la toate mijloacele clasice, cu  succes verificat şi garantat, din Palermo până în Chicago: intimidare, şantaj, dezinformare, violenţă, încarcerare...
Crima este ultimul dintre ele.
Nu prin împuşcare.
Nu.
Doar nu întâmplător mor atâţia dintre ei de cancer...
Aşadar, asta e situaţia.
Despre asta vorbim.
Asta trăim.
Pe cine să împuşte Alimănescu, în cazul ăsta?!
După mineriade, aş fi zis pe Iliescu.
Pe urmă, pe Năstase.
Nici Constantinescu n-ar fi fost departe... Mă rog, mai mult pentru ce n-a făcut decât pentru ce-a făcut...
Acum e evident pe cine.
Dar nici măcar Alimănescu nu-i poate lichida pe toţi.
Mai ales că nu are de unde să ştie cine răsare din sângele celor ciuruiţi, ca mătrăguna din sperma spânzuraţilor.
Şi, până la urmă, şi pe el l-au ciuruit ruşii. Ăia bandiţi serioşi!
Aşa că de asta nu postez emailul. Cu Alimănescu.
Prefer să cred în renaşterea Justiţiei române!
Pentru început: Hai suspendare!

P.S. Am spus "tentativă de Mafiocraţie" pentru că, din fericire, nu trăim în Rusia.
Nici în America de Sud.
Nici în Africa.
Nici în Asia.
Trăim în Europa.
Facem parte din UE.
Avem trupe NATO în ţară.
Avem sindicate. Sau nu prea avem...
Şi mai avem ceva: Parlamentul!
Care pare să se trezească din pumni.
Care TREBUIE să se trezească din pumni!
A! Era să uit. Ştiam eu că mai e ceva...
Uite ce mai avem: pe noi, poporul!
We, the people!
Let's fuck the bastard! Now!